Descoperire macabră făcută de un poștaș care a mers să livreze corespondența și pensia unei familii din localitatea Ștefan cel Mare, din județul Vaslui. Nu i-a răspuns nimeni și a intrat în casă să vadă dacă totul este în regulă. Înăuntru a găsit cadavrele a două femeie, mamă și fiică, de 82 și 55 de ani. Bărbatul a sunat la 112, iar polițiștii sosiți la fața locului au identificat în locuință o tânără de 30 de ani, cu afecțiuni psihice, care a fost internată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și acordare de îngrijiri medicale.
De asemenea, a fost găsit cadavrul unui bărbat, care din primele informaţii ar fi mort de aproape un an. Oamenii legii cred că femeile decedate au păstrat cadavrul bărbatului, rudă cu ele, ca să îi încaseze în continuare pensia.
Locuinţa în care au fost găsite cele trei cadavre aparţinea bătrânei de 82 de ani și, după ce aceasta s-a îmbolnăvit, la ea s-a mutat fiica ei de 55 de ani și o nepoată bolnavă. Octogenera mai avea şi un băiat, despre care spusese în sat că a plecat la mănăstire.
Cadavrele au fost transportate la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea autopsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzelor deceselor.
Oamenii legii au deschis dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.