Un incident grav a avut loc la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, de pe bulevardul Basarabia, din Capitală. Potrivit primelor informații, un elev a pulverizat un spray iritant, posibil paralizant, pe holul liceului, în timpul pauzei, după un conflict cu alt elev. În urma evenimentului sunt mai multi elevi care acuză stare de rău.
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis că au fost transportați la spitale, în total, 25 de elevi, din care 14 la Spitalul Grigore Alexandrescu și 11 la Spitalul Marie Curie. De asemenea, alți opt copii încă sunt evaluați medical în incinta liceului.
“Astăzi, 13 februarie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, de către directorul unei instituții de învătământ, prin apel 112, în jurul orei 10.00, cu privire la faptul că, în incinta unei școli din Sectorul 2, un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen, atât în exterior, cât și la intrarea în instituție.
Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în cauză fiind identificat un elev, în vârstă de 15 ani.
De asemenea, mai mulți elevi primesc îngrijiri medicale de către echipe de prim-ajutor sosite la adresă. La acest moment intervenția se află în dinamică.
Cercetările vor fi preluate de către Serviciul Siguranță Școlară, în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanții Poliției.