Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au fost sesizați duminică, 25 februarie 2024, în jurul orei 20.00, cu privire la faptul că în zona unei stații de carburant se află un tânăr, care are asupra sa un pistol.
Un șofer care a fost oprit de tânăr pentru a-l transporta către municipiul Suceava a fost cel care a făcut sesizarea. Când l-a refuzat, acesta a scos un pistol și l-a amenințat. Speriat, conducătorul auto a părăsit imediat zona, solicitând sprijinul poliției.
Echipajul de poliție trimis la fața locului l-a identificat pe un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava, care se afla în fața stației de carburant. El a fost somat să țină mâinile la vedere și să se supună indicațiilor polițiștilor, fiind imobilizat, iar la controlul corporal asupra sa a fost identificată o armă, neletală, de agrement și un încărcător fără muniție.
Asupra tânărului a fost identificat și un plic ce conține o substanță vegetală mărunțită, cu miros specific drogurilor, fiind întocmit dosar penal pentru deținere de droguri.
Potrivit reprezentanților IPJ Botoșani, tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 7.500 de lei pentru provocare de scandal, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în drum public și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar arma a fost supusă confiscării.
Deoarece a avut un comportament agitat, el a fost condus la o unitate spitalicească, secția de psihiatrie, unde a rămas internat.