Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților este solicitat, la rubrica de răspunsuri pe care o moderează pe siteul instituției, să dispună măsurile necesare pentru dispariția cerșetorilor care “își fac veacul” la intrarea în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou.
Un localnic îi scrie supărat: “Venim cu pioșenie, speranță și suflete curate să ne închinăm la mănăstire, așa cum vin credincioși din toată țara și de peste hotare.
De ce suntem întâmpinați, mereu, la poarta mănăstirii de cerșetori agresivi care ne blestemă când le întoarcem spatele dacă nu-i miluim?
Nu am văzut nicăieri, în țară sau peste hotare, așa o întinare a celor sfinte, ca la intrarea în mănăstirea noastră”.
ÎPS Calinic este conciliant, aducând în atenție și istoria locului: “Cunosc mănăstirea de peste patru decenii și v-aș putea spune că nu a fost niciodată un timp în care să nu fi fost la poartă persoane care doresc să își câștige existența într-un mod facil, fără a munci, apelând la mila credincioșilor.
Ce este drept, acum, prin grija părintelui stareț și a Poliției Locale, sunt mult mai puține ca atunci.
Nu este o imagine plăcută, este adevărat, însă și mijloacele de intervenție sunt limitate.
Cât despre afirmația că numai la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava sunt cerșetori, nu știu cât este de îndreptățită.
Spun aceasta pentru că vin de la o catedrală în preajma căreia am activat trei decenii și nu era zi de la Dumnezeu în care să fi lipsit astfel de persoane.
Dar, cu puțină răbdare, când ansamblul monastic va fi pus sub protecția unei firme de pază, se va face rânduială și în zona aceasta”.
TEODOR PUȘCAȘU