În noaptea de sâmbătă spre duminică, un tânăr sucevean în vârstă de 25 de ani a fost rănit după ce a fost împuşcat de poliţiştii care îl urmăreau pentru că a refuzat să oprească la un control de rutină.
Poliţiştii au vrut să oprească maşina condusă de tânărul din Suceava pe o stradă din Dorohoi. Ei au efectuat semnal de oprire, iar şoferul a tras pe dreapta, însă, în momentul în care poliţiştii s-au apropiat de portieră, acesta a demarat în trombă.
„Poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe parcursul deplasării au efectuat mai multe focuri de armă atât de avertisment, cât şi înspre autovehicul, reuşind prinderea sa, la aproximativ 5 kilometri de locul interceptării, în localitatea Sauceniţa. În urma folosirii armamentului din dotare, a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior a fost stabilită identitatea acestuia, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din judeţul Suceava”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
La verificarea autoturismului, au fost identificate 93 de butelii cu agent refrigerant, de provenienţă Ucraina, fără documente.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă calificată şi vătămare corporală din culpă.