Nu-i mai ajunge județul și se pricepe oriunde și la orice!! Președintele liberal al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a întruchipat, din nou, “musca la arat”.
În plină campanie electorală, el a adresat o scrisoare către nu mai puțin de patru destinatari: președintelui Comisiei Europene Ursula von der Leyen, Guvernului României, premierului Marcel Ciolacu și premierului Ucrainei, Denîs Șmîhal prin care solicită “sprijin pentru continuarea Autostrăzii A7, care vine de la București, la Suceava și apoi Siret, mai departe pe teritoriul Ucrainei, Porubne, Cernăuți, Ternopil, Liov, până la granița cu Polonia și construirea unui sector de cale ferată cu ecartament european pe traseul Vadu Siret – Cernăuți”.
Deși vecinii noștri ucraineni au alte griji, generate de războiul cu Rusia, Flutur “mestecă aceeași ciorbă” ca și la alegerile anterioare, cum că “despre importanța coridorului nord-sud, care să lege Marea Baltică de Marea Neagră, s-a vorbit de multe ori și consider că trebuie prioritizat acest coridor.
El trebuie inclus obligatoriu în viitorul Master Plan de Transport al UE, mai ales că România a decis finanțarea Autostrăzii A7 de la București la Siret, iar Polonia are autostradă până la granița cu Ucraina.
Astfel, nu rămâne decât o investiție în partea vestică a Ucrainei, între Cernăuți și Liov, investiție care ar face mai scurtă distanța Varșovia – București”.
În cazul în care va primi răspunsuri de la adresanți (ceea ce e puțin probabil…) așteptăm ca Flutur să le facă publice.