Marți, 8 mai 2024, în jurul orelor 16.00, un bărbat aflat la volanul unui microbuz pe DJ 178C, pe raza localității sucevene Bilca, pe direcția Frătăuții Noi – Vicovu de Sus, în dreptul unui imobil a acroșat cu partea stânga față a vehiculului, pe o femeie de 78 de ani, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.
Un echipaj de ambulanță SAJ a sosit de urgență la fața locului, însă nu a mai putut face decât să constate decesul pietonului.
Polițiștii l-au testat pe șofer cu aparatul etilometru, iar rezultatul a fost negativ, după care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.