Ieri, 9 mai 2024, Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. a îndeplinit în premieră o misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Learjet 75, care a fost solicitată pentru transferul a doi pacienți critici, de la Suceava la București.
“Este pentru prima dată când Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. execută o misiune pentru transferul simultan a doi pacienți critici, cu ajutorul avioanelor din dotare.
La bordul aeronavei s-au aflat echipe medicale din cadrul UPU-SMURD București, care au preluat de la Suceava, o femeie și un bărbat aflați în stare critică, în urma producerii unui accident rutier.
Echipajul avionului a reușit să-i transporte pe cei doi pacienți la București în 40 de minute, unde au fost predați în siguranță medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență București.
Intervenția echipajului avionului reprezintă un pas important în ceea ce privește creșterea calității serviciilor oferite cetățenilor în domeniul asistenței medicale de urgență, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.
Efortul coordonat al colegilor noștri demonstrează încă o dată eficiența sistemului integrat de urgență din țara noastră”, au transmis reprezentanții IGAv.