Ieri, la ora 17:16, polițiștii din Câmpulung Moldovenesc au efectuat semnal de oprire unei motociclete, care circula din direcția Vatra Dornei spre Suceava, moment în care conducătorul motocicletei nu a oprit, ci a demarat puternic, continuându-și deplasarea și încercând să se sustragă de la control.
Polițiștii au urmărit motocicleta pe str. Calea Bucovinei, pe o distanță de aproximativ 3 kilometri, iar la ieșirea din oraș, într-o porțiune în care drumul se îngustează, s-a reușit blocarea și oprirea în condiții de siguranță a conducătorului motocicletei și imobilizarea acestuia.
S-a procedat la efectuarea de verificări, ocazie cu care persoana care s-a sustras controlului a fost identificată ca fiind un tânăr de 19 ani, cu domiciliul în comuna Vama.
În continuare a fost utilizată aplicația EDAC, aceasta furnizând că șoferul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pentru motocicletă aplicația a furnizat că nu este înregistrată sau înmatriculată.
Motociclistul a fost supus testării cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.
Prin Ordonanţa din data de 10.05.2024, organele de poliţie judiciară au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de tânărul 19 ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Polițiștii au dispus reţinerea tânărului pe o durată de 24 ore, acesta fiind depus la Centrul de reţinere şi arestare preventivă al I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru regulile de circlație încălcate de către acesta cu ocazia urmăririi în trafic, cu amenzi în valoare de 1.320 lei.
SORIN NICA