Pe data de 15 mai 2024, președintele PNL Suceava Gheorghe Flutur și alți zece primari liberali au participat la evenimentul de lansare a candidaturii de primar a lui Vasile Iliuț la un nou mandat la Vicovu de Sus.
Potrivit unui comunicat al PNL Suceava, a fost un excepțional eveniment de lansare a unui candidat care este un mod de bune practici, un primar de nota 100: “100 milioane de euro este și valoarea proiectelor finanțate cu fonduri europene în ultimii trei ani de zile. Doar trei ani, pentru că, pentru cei care nu știu, Vasile Iliuț a câștigat alegerile în Vicovu de sus nu în 2020, ci în 2021, când au fost alegeri anticipate.”
Evenimentul s-a desfășurat într-o sală plină și în prezența a altor 10 primari de nota 10, toți liberali de frunte, și cu participarea prim-vicepreședintelui Partidului Național Liberal, Gheorghe Flutur.
“Vicovu de Sus a fost ținut în subdezvoltare de socialiști aproape 30 de ani, fiind promovat la rang de oraș doar cu numele, dar apoi a venit Vasile Iliuț, care a dar drumul la apă și canalizare, iar azi președintele CJ Suceava a anunțat că a semnat certificatul de urbanism pentru gazul metan. Primarul a pregătit proiecte la toate capitolele posibile, fie că vorbim de ambulatoriu de spital, de punct SMURD, de proiecte de panouri fotovoltaice, de modernizare a școlilor, de asfaltare a drumurilor, de a scoate traficul greu din oraș prin construirea centurii ocolitoare. Multe alte proiecte au fost demarate în doar 3 ani de zile de către acest primar acesta care vine din zona mediului de afaceri și care este foarte iubit în comunitatea lui”, au mai transmis reprezentanții PNL Suceava.
„Nu îmi trebuie argumente mai mari și mai credibile în favoarea primarilor liberali și nu a altora decât exemplu de la Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, dar argumente sunt destule. Alături de el au fost primarul de la Rădăuți, Bogdan Loghin, primarul de la Suceava, Ion Lungu sau primarii de la Horodnic de Sus, Marginea, Burla, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Brodina, Putna, Bilca, toți primari de nota 10. Simt că se va alătura și Straja și vom avea o sală de primari liberali pe toată zona de frontieră cu Ucraina a județului Suceava. Avem treabă, dar avem și susținere, așa că sunt optimist”, a fost mesajul lui Gheorghe Flutur.