Ieri, 22 mai 2024, în jurul orei 17.40, militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cornu Luncii, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o gospodărie din localitatea Baia.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat o casă bătrânească, construită din lemn, existând pericolul de propagare la o altă locuință aflată în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat la ora 19:05.
Au ars clădirea de locuit pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, obiecte de mobilier, materiale textile, alte bunuri casnice, documente personale și branșamentul electric cu conductori din aluminiu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința învecinată, cu bunurile aferente.