Vineri, în jurul orei 17:00, pompierii militari suceveni, împreună cu lucrătorii SVSU Zvoriștea, au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Stăncuța.
La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două construcții anexe, dar și acoperișul casei de locuit. Suprafața totală afectată era de aproximativ 200 de metri pătrați și exista pericolul de propagare a flăcărilor la gospodăria învecinată.
Au ars cele două anexe, șură și atelier, construite din lemn, cu învelitoare din tablă, și bunurile din interior (lemne de foc, scule electrice, o moară de porumb, o drujbă etc.). De asemenea, au ars acoperișul și podul locuinței și s-au degradat pereții interiori, precum și alte bunuri.
Incendiul a izbucnit din zona atelierului, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un transformator electric defect sau suprasolicitat.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat locuința și anexele învecinate, cu bunurile aferente.