Vineri, 24 mai 2024, în jurul orei 12.00, mașina de serviciu a primarului municipiului Fălticeni, Cătălin Gheorghe Coman, a fost surprinsă parcată neregulamentar în centrul orașului, chiar în fața unei treceri de pietoni. Grav este faptul că exista riscul producerii unui accident rutier deoarece vehiculul a fost pus fix în fața zebrei și obtura atât vederea pietonilor, cât și a șoferilor.
Potrivit martorilor, autoturismul Dacia Duster cu numărul de înmatriculare SV 15 XSA, condusă de unul dintre șoferii Primăriei Fălticeni (vezi foto), și avându-l pe scaunul din dreapta pe primarul Coman, a parcat într-un dispreț total al legii în fața trecerii de pietoni din dreptul “Ceasului”, edilul a coborât, iar șoferul l-a așteptat câteva zeci de minute (deci nu a fost vorba de o simplă oprire, ci de staționare n.r.) sprijindu-se de poarta din lemn instalată la intrarea în piața civică Nada Florilor.
Când am ajuns în fața sediului ANAF și am văzut mașina parcată, ne-am intersectat cu doi polițiști locali, cărora le-am semnalat faptul că este un autoturism parcat ilegal în fața trecerii de pietoni și i-am întrebat dacă nu îl amendează. Răspunsul unuia dintre ei a fost scurt: “Nu”, după care au plecat în grabă, preferând să privească scena ascunși după mașini și apoi, văzând că sunt fotografiați, au fugit pe aleea pietonală.
Șoferul, probabil obișnuit să parcheze pe unde are chef șeful lui, nu s-a sinchisit să mute mașina cu toate că după trecerea de pietoni erau locuri de parcare libere, în schimb și-a ocupat timpul plătit din bani publici fotografiindu-mă. Când i-am întors “gestul”, s-a supărat nevoie mare.
După aproximativ 10 minute, la fața locului și-a făcut apariția primarul Cătălin Coman, care s-a urcat în mașină și a plecat pe așa-zisa variantă de ocolire a centrului municipiului.
Mai mulți angajați ai societăților comerciale care își desfășoară activitatea în zonă ne-au declarat că astfel de parcări sunt la ordinea zilei pentru angajații Primăriei Fălticeni, iar polițiștii locali și cei de la Poliția Municipiului Fălticeni închid ochii și trec mai departe. În schimb, simplii cetățeni care parchează fără să plătească, sunt amendați de polițiștii locali aflați în subordinea directă a primarului Coman. Și asta spune multe despre o administrație autoritară, care împarte dreptatea după cum vrea șeful instituiției, nu după cum prevede legea.
Reamintim faptul că, începând cu data de 7 decembrie 2022, în baza modificărilor făcute Codului Rutier prin Legea 335/2002, polițiștii locali pot, alături de cei de la poliția rutieră, să aplice amenzi pentru oprirea sau parcarea neregulamentară a mașinilor.
Așteptăm reacția publică a șefului Poliției Locale Fălticeni – primarul Cătălin Coman (după reorganizare, a dispărut funcția de șef ocupată până atunci de Paul Buhlea), dar și cea a reprezentanților Poliției Municipiului Fălticeni.
Soferul astepta sa fie rugat ca sa mute masina? Coman nu are multa minte dar nici soferul nu e mai breaz.Permisul luat 3 luni si trimis la sere sa planteze panselute sa “aiva” cum spune analfabetul de Coman ce povesti.
Costea pune motorina deoparte pentru alegeri sa care masinile lui Andi Stan oameni la vot.
Taxiurile din Falticeni vor cara oameni la vot la fel ca în 2020. Un patron a cumparat si rovignete. Grssul care pute este patronul si nu mai scriu ca il stiu clientii.