În rubrica on-line de răspunsuri la întrebările localnicilor, arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților este solicitat să se refere și la cazul unui preot care a fost mutat de pe post, dar despre care nu știm ce canoane a încălcat.
O femeie îi prezintă lui ÎPS situația, fără a spune clar care au fost motivele care au dus la marginalizarea feței bisericești: “Vreau să vă spun, cu multă durere în suflet, că am rămas profund dezamăgită de decizia luată de Patriarhie în privința părintelui … (CENZURAT)…, de la Parohia … (CENZURAT)…
Părintele care a slujit comunitatea, care a fost alături de lumea din sat la bine și la greu, toate sacrificiile pe care le-a făcut în acești ani și toată implicarea în viața spirituală a comunității nu ar trebui să fie ignorate sau desconsiderate atât de ușor, bazându-se pe o reclamație sau vorbe nefondate și multe neadevărate, ale unor persoane, din care nu toți fac parte din parohia părintelui.
Această decizie de a-l schimba pe părintele din sat să știți că ridică multe semne de întrebare și a creat multă dezbinare între credincioși.
Eu vă rog să revedeți această hotărâre și să încercați rezolvarea acestui conflict pe cale amiabilă”.
ÎPS nu poate fi, însă, îndeplecat: “Subiectul la care vă referiți este un subiect care, după patru ani de așteptare și iertare, a fost analizat în comisia de disciplină a Centrului Eparhial”.