De ce “Așa da, așa nu!” într-o comunitate care se respectă și care-și admiră trecutul său și pe înaintași?
La noi, respectul s-a pierdut demult pe drumul istoriei postbelice.
Respect nu înseamnă numai să dai “Bună ziua” sau să cedezi locul într-un mijloc de transport, respect înseamnă și atunci când nu calci iarba de prin spațiile verzi delimitate de autorități sau atunci când nu degradezi sau dărâmi o clădire. Respect trebuie să prezinți și atunci când îți onorezi înaintașii sau personalitățile care mai sunt printre noi.
Clădirile care sunt reprezentative prin persoanele care le-au locuit sau care au făcut istorie nu trebuie demolate, indiferent de mărimea sau de starea lor de degradare. Și nu trebuie anihilate pentru că stau în calea planurilor de expansiune și revigorare urbană, pentru că se încăpățânează să stea demn în fața sloganului: “Fălticeniul se dezvoltă!”. Noi trăim, creștem valoric ca oameni, prin istorie și ar trebui să căutăm modele și exemple pozitive de urmat. Dar asta depinde numai de noi dacă știm să alegem corect sau nu. Orașul nostru are o istorie culturală bogată, dar trebuie reprezentată nu numai prin scrieri ci și prin clădirile în care au locuit și creat personalitățile care au marcat cultura în acest oraș. Degeaba ne lăudăm cu faptul că marele George Călinescu ne-a pus pe un onorant loc trei în ceea ce privește cultura fălticeneană, dacă noi la rândul nostru nu onorăm cum se cuvine acest clasament. Tăvălugul așa-ziselor prefaceri comuniste a distrus orașul vechi neținând cont de istoria culturală a orașului. Dar accidental sau nu au mai rămas câteva case care ne dau valoare arhitecturii urbane fălticenene. Dar, după revoluție, s-a continuat acel măcel al culturii care era făcut prin demolarea unor clădiri care au scăpat de furia comunistă. Casa Vasile Gh. Popa, casa Emanoil Morțun, casa Anton Holban, Casa Ion Dragoslav, casa de lângă Galeria Oamenilor de Seamă în care au ținut lecții în timpul Primului Război Mondial Eugen Lovinescu și Ecaterina Bălăcioiu și a fost un timp și arhiva Galeriei Oamenilor de Seamă. Sunt clădiri care ar fi putut să devină simboluri. Toate clădirile demolate care au aparținut Primăriei, de fapt aparțin orașului, primăria doar le administrează. Nimeni, de nicăieri, nu vine să viziteze pavele sau borduri, turiștii sunt interesați de arhitectura veche, de clădirile simbol ale unui oraș. Turiștii sunt interesați să vadă un centru istoric restaurat, îngrijit, care dă valoare puternică unei comunități. Toate clădirile amintite ar fi putut fi renovate și se putea scoate în evidență valoarea istorică a lor prin personalitățile care au locuit și au creat acolo. Trist, dar adevărat: încet, încet, prin demolările care se tot fac de către administrația actuală, orașul își pierde identitatea……..
MARINEL DĂNILĂ
