Azi a avut loc o ședință tehnică a Comitetului pentru Situații de Urgență Suceava, la care au participat col. Costică Ghiață – șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și Gheorghe Lupeș- coordonatorul echipei acces rețea al Delgaz Grid Suceava.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Suceava, “în cadrul ședinței s-au analizat unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor din 9 iunie cu privire la spațiile destinate funcționării secțiilor de votare.
S-a dispus asigurarea și distribuirea în teritoriu a unor surse de alimentare cu energie electrică de rezervă din dotarea ISU și a Delgaz Grid, pentru ca timpii de reacție în cazul apariției unor întreruperi de alimentare cu energie de la sistemul electric național să fie cât mai reduși.
Măsura dispusă a avut la bază inclusiv prognoza meteo din perioada imediat următoare, când sunt posibile manifestări specifice instabilității atmosferice”.
Prefectura Suceava nu a precizat clar în ce localități sau la ce secții de votare vor fi distribuite aceste generatoare electrice.
DAN PASCARU