Și în această vară, inspectorii de muncă suceveni vor monitoriza modul în care angajatorii respectă măsurile aplicate în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, pentru protecţia salariaţilor.
În perioadele cu temperaturi ridicate extreme, ce depăşesc +37 grade Celsius sau temperaturi care, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure următoarele măsuri minimale pentru ameliorarea condițiilor de muncă și menţinerea stării de sănătate a angajaților: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer; asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoana/schimb; asigurarea echipamentului individual de protectie; asigurarea de duşuri.
În situaţia în care angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, următoarele măsuri: reducerea duratei zilei de lucru, eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00; întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţilor în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.
Aceste măsuri vor fi stabilite dacă temperaturile ridicate extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv.
Pe durata întreruperii colective a lucrului, contractele individuale de muncă ale salariaţilor se menţin, iar perioada de întrerupere constituie vechime în muncă.
Totodată se vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată: prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior sau fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat.
Sancţiunile contravenţionale pentru nerespectarea legislației sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 lei.
BEATRICE OȘEAN