Pompierii militari și civili intervin pentru a stinge un incendiu care se manifestă la construcții din două gospodării din satul Voievodeasa, comuna Sucevița.
Inițial s-a intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, după care forțele au fost suplimentate cu încă două autospeciale de stingere.
Două persoane care au suferit atacuri de panică, au fost monitorizate de către echipajul SMURD. Ambele au refuzat transportul la spital.
În prezent, pompierii lucrează pentru lichidarea incendiului.