Drumarii au anunțat că traficul a fost reluat pe un sens, alternativ, pe DN 18, între Cârlibaba și Borșa, care face legătura între Suceava și Maramureș.
Lucrători ai Secției Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc intervin în continuare pentru deblocarea DN 18, km 186+900, Cârlibaba, în urma aluviunilor transportate de pârâul Brătila.
“Menționăm că zona de munte ale județelor Suceava și Neamț se află sub atenționare Cod galben de vreme nefavorabilă (averse torențiale), ceea ce creează riscul acumulărilor temporare de apă și transportului de aluviuni pe carosabil, de pe versanți și drumurile laterale. Circulați cu prudență!”, au anunțat reprezentanții DRDP Iași.
SERGIU JIPA