Astăzi, în jurul orei 10.30, a avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicletă pe raza comunei Sadova.
La fața locului au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD și cu sprjinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma evenimentului rutier, o persoană a fost rănită și a fost găsită în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și paramedicale au aplicat manevrele de resuscitare pentru a-i salva viața.
Din nefericire, manevrele de resuscitare au rămas fără rezultat, iar victima a fost declarată decedată.
Potrivit polițiștilor, victima este o turistă poloneză în vârstă de 34 de ani, care călătorea pe motocicleta condusă de soțul ei, un cetățean polonez de 39 de ani.
Accidentul s-a petrecut pe DN 17A, în zona Trei Movile, între localitățile Sadova și Vatra Moldoviței. Motociclistul a efectuat depășirea unei coloane de mașini pe linie continuă. a pierdut controlul vehiculului și a intrat în parapetul de protecție de pe marginea drumului național, după care a intrat în coliziune cu un vehicul de pe același sens de mers.