Luni, în jurul orei 9.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat, pe sensul de ieșire din România, un cetățean ucrainean de 29 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.
La efectuarea controlului de frontieră, șoferul a prezentat documentele personale și actele autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, polițistul de frontieră a constatat că dreptul de conducere pe teritoriul României al persoanei aflate la volan a fost suspendat din 11 iulie a.c.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat.