Echipa de handbal a Universității “Ștefan cel Mare” Suceava s-a calificat în finala Jocurilor Europene Universitare din Ungaria, după ce a învins detașat, în semifinale, Universitatea din Zürich (Elveția) cu 46-33 (23-16).
Adevărul este că, până acum, în această competiție, USV nu a întâlnit un adversar cât de cât apropiat ca valoare, dar în finala cu Universitatea Duisburg-Essen (Germania) lucrurile se vor schimba.
Lotul sucevean este format din Podovei, Sîrghie, Focșăneanu, Balazs, Zarițchi, Lupu, Lazurcă, Iordachi, Bruj, Roșu, Bologa, Grigore, Reuț și Loic.
RADU OSTAFIE