Polițiștii suceveni i-au identificat și pedepsit pe doi șoferi care au efectuat manevre neregulamentare și agresive în trafic pe DN 17, încălcând regulile de circulație și punând în pericol siguranța rutieră. Imaginile au apărut în mediul on-line și oamenii legii s-au sesizat.
Duminică, 28 iulie 2024, pe o rețea de socializare a fost distribuit un clip video surprinzând două autoturisme, care se deplasau pe str. Humorului, din direcția DN 17 către bd. Academician Vasile Grecu, ambii conducători auto adoptând comportamente agresive în trafic, prin circulaţia la o distanţă foarte redusă faţă de alte autoturisme de natură a intimida ceilalţi participanţi la trafic.
S-a procedat la identificarea ambilor conducători auto fiind invitați la sediul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier în vederea clarificării situației de fapt și dispunerii măsurilor sancționatorii .
Unul dintre șoferi a fost identificat în persoana unui bărbat de 24 ani, domicilat în satul Corocăieşti, com. Vereşti, acesta fiind sancționat cu amenzi în cuantum de 1.650 lei şi reţinerea permisului de conducere.
Celălalt șofer a fost identificat în persoana unui tânăr de 20 ani, domiciliat în satul Bursuceni, com. Vereşti, acesta fiind sancționat cu amenzi în cuantum de 2.145 lei, dar și cu reţinerea permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare al vehiculului.
“În ultimii ani la nivelul IPJ Suceava au fost dispuse în mod constant măsuri pentru creșterea fermității în ceea ce privește abordarea situațiilor de risc rutier și comportamentele în trafic care pun în pericol siguranța rutieră.
Măsurile preventive privative de libertate au fost aplicate în cazurile de încălcare a legislației penale prin cumul de infracțiuni sau infracțiuni rutiere grave.
Efortul operativ a fost completat și de o colaborare foarte bună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu dar și cu mass-media.
Exploatarea eficientă a surselor deschise a dus la identificarea și sancționarea unor șoferi teribiliști sau care pun în pericol siguranța rutieră”, au transmis reprezentanții IPJ Suceava.