Gheorghe Șoldan (PSD), președintele ales al Consiliului Județean Suceava, îi calcă pe urme lui Gheorghe Flutur (PNL), pe care îl critică în media, dar îl imită pas cu pas în activitatea publică. După ce s-a dus la chermezele cu joc și voie bună, făcute din bani publici de primarii PSD din satele falimentare ale județului, luni s-a instalat la scena unei întâlniri a dumbrăvenenilor de pretutindeni. Adică, un fel de Luna Diasporei, sărbătoare nășită de Flutur.
Într-un comunicat făcut public pe o rețea de socializare, deputatul-copil a plâns cu lacrimi de crocodil politic pentru cei plecați la muncă în străinătate, după care a revenit în linia de activist a partidului și a combătut greaua moștenire lăsată de predecesorul său:
“Știu, de asemenea, cum este să ai pe cineva foarte drag plecat în străinătate. Tocmai din acest motiv am fost emoționat, ieri după-amiază, când am urcat pe scena Centrului Cultural “Acad. Eugen Simion” din Dumbrăveni, la tradiționala întâlnire a dumbrăvenenilor de pretutindeni. Întâlnirea din fiecare an cu diaspora.
Știu că așteptările sunt foarte mari, dar, așa cum am declarat și de pe scenă, sunt hotărât să arăt că județul Suceava, prin investiții și o strategie de dezvoltare sustenabilă, își poate aduce înapoi sucevenii plecați la muncă prin alte țări”.
Șoldan laudă dezvoltarea localității Dumbrăveni, unde “mulți dintre cei plecați s-au întors, iar numărul lor este în continuă creștere.”
Președintele ales al Consiliului Județean Suceava a amintit de promisiunea din campania electorală că “alături de echipa mea, vom moderniza infrastructura rutieră, că vom atrage investitori și vom lua toate măsurile pentru a încuraja creșterea locurilor de muncă și, implicit, a salarizării. Acum trebuie să dovedim că nu au fost doar vorbe”.
În final dă înapoi și își domolește avântul mobilizator, pregătindu-și electoratul de un eventual eșec: “Nu fac minuni, dar știu că am ambiția și determinarea necesare să demonstrez că se poate”.
Așteptăm cu interes următoarea participare a lui Șoldan la o chermeză pe bani publici, nu de alta, dar trebuie să țină pasul cu cel pe care îl imită..