Astăzi, în jurul orei 15.40, a avut loc un accident rutier cu două autoturisme implicate, în localitatea suceveană Lisaura.
Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
În urma evenimentului două persoane sunt monitorizate de către resursele medicale trimise la fața locului.
După evaluare s-a luat decizia transportării la spital a celor două victime pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.