Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în parteneriat cu Asociația Județeană de Fotbal Suceava organizează o nouă ediție a Cupei Mușatinilor la fotbal masculin, ediția a IV-a.
Calendarul competițional vizează perioada 16 septembrie – 27 octombrie și cuprinde două etape: la nivel de protopopiat și la nivel eparhial.
“Prin această competiție sportivă, organizatorii încearcă să transmită un mesaj puternic tinerilor, acela că un stil de viață activ, lucrul în echipă, consecvența și perseverența sunt calități de bază care ar trebui să stea la temelia formării oricărui tânăr creștin.
Cupa Mușatinilor este destinată tinerilor născuți între anii 2007 și 2010, care se unesc an de an la nivel parohial, alcătuind echipe coordonate de către părinți slujitori și antrenate de către profesorii colaboratori ai parohiilor.
Deviza campionatului poate fi descrisă prin cuvintele dictonului latin „mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă într-un corp sănătos) și vizează combaterea sedentarismului și a petrecerii îndelungate în mediul online (rețelele de socializare, jocurile video), care dăunează grav sănătății și dezvoltării fizice, psihice și duhovnicești.
Etapa la nivel de protopopiat se va încheia în data de 13 octombrie, urmând ca echipele câștigătoare să participe la etapa finală, organizată la nivel eparhial”, a informat Arhiepiscopia.
TEODOR PUȘCAȘU