Astăzi, în jurul orei 13.40, a avut loc un accident rutier între o autoplatformă și un autotren pe raza orașului sucevean Gura Humorului.
La fața locului intervin pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.
În urma coliziunii dintre cele două autovehicule, conducătorul autoplatformei a rămas blocat în interior, fiind extras de către echipajul specializat pentru descarcerare și predat echipajului de prim ajutor.
După monitorizarea acestuia de către paramedicii SMURD, a refuzat transportul la o unitate spitalicească.