Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează un nou pelerinaj cu moaștele Sf. Ioan cel Nou prin județ, “în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor”.
Racla cu moaștele va fi plimbată în cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei- Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, pe 21 și 22 octombrie.
“Racla va pleca de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și va străbate localitățile județului, oprind pentru un scurt moment de rugăciune la Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Ipotești, Bosanci, Bunești, Pleșești, Liteni, Centrul Social Dolhasca, Dolheștii Mari, Preutești, Hârtop, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Fălticeni, Spital Fălticeni, Mănăstirea Buciumeni, Mănăstirea Cămârzani, Ciumulești, Oniceni, Forăști, Valea Bourei, Mănăstirea Probota, Roșcani, Stamate, Corocăești, Dumbrăveni, Siminicea, Mănăstirea Fetești, Hanțăști, Adâncata, Mănăstirea Dragomirna, Zvoriștea, Buda, Zamostea, Mănăstirea Bălinești, Siret, Bălcăuți, Calafindești, Grănicești, Țibeni, Bădeuți, Așezământul de Copii „Sfântul Leontie” Rădăuți, Spitalul Municipal „Sfinții Cosma și Damian” Rădăuți.
În noaptea de 21-22 octombrie, racla va poposi la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți.
Pe 22 octombrie, călătoria Sfântului prin eparhie va continua la Gălănești, Bilca, Vicovu de Sus, Mănăstirea Sihăstria Putnei, Mănăstirea Putna, Horodnic de Sus, Mănăstirea Marginea, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Moldoviţa, Vama, Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, Sadova (Fundu Sadovei), Pojorâta (II), Iacobeni, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Catedrala din Vatra Dornei, Șaru Dornei, Neagra Șarului, Panaci, Mănăstirea Gheorghițeni, Crucea, Broșteni, Ostra, Stulpicani, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Humor, Catedrala din Gura Humorului, Biserica „Sfinții Arhangheli” Gura Humorului, Păltinoasa, Ilișești, Bălăceana, Stroiești, Biserica „Sfânta Vineri” Suceava, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava”, a menționat Arhiepiscopia.