Gheorghe Șoldan (PSD), președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, lansează promisiuni “la foc automat” la fel ca predecesorul său, baronul liberal Gheorghe Flutur.
Șoldan spune că “modernizarea infrastructurii rutiere din județ, așa cum am promis în campania electorală, va începe cu drumurile județene de piatră și de pământ”.
El a semnat, azi, depunerea la Compania Națională de Investiții a proiectului privind modernizarea DJ 208B Hănțești – Zvoriștea.
Fără a precizat un orizont de timp pentru începerea/finalizarea lucrărilor, Șoldan se umflă în pene: “Vor fi modernizați peste 10 kilometri din DJ 208B, pe porțiunile care traversează localitățile Hănțești, Berești și Șerbănești.
Proiectul de modernizare va transforma complet structura rutieră, lățimea drumului urmând să fie de 8 metri, incluzând o parte carosabilă de 6 metri și acostamente impermeabilizate.
În cadrul proiectului sunt prevăzute și reabilitarea podului peste pârâul Hănțești, precum și construcția unui pod nou în locul podețului deteriorat de la kilometrul 28+685”.
DAN PASCARU