La Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava a avut loc evenimentul „Stop AVC! Învață. Acționează. Salvează”, organizat de Centrul de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător în colaborare cu Facultatea de Medicină și Științe Biologice, cu participarea Lilianei Curea – fondatoarea ALIA, singura asociație pentru pacienții cu AVC din România.
Invitații evenimentului au fost Mihai Creţeanu jr. – medic primar radiolog și Tatiana Bardan – medic primar neurolog.
Au fost prezentate informații utile, pe înțelesul tinerilor, despre ce înseamnă să fii pacient cu AVC, cum pot fi sprijiniți bolnavii și familiile acestora și ce pași pot fi urmați pentru prevenție.
Programul a inclus și o experiență virtuală interactivă (ochelari VR), prin care participanții au putut înțelege modul în care un AVC afectează creierul, simptomele și cauzele asociate.
Au participat peste 200 de studenți și cadre didactice, alături de elevi de la Colegiile Petru Rareș și Alexandru Ioan Cuza.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, medicii tratează accidentele vasculare ischemice în singurul centru din Moldova care are permanență 24 de ore din 24.