Gheorghe Șoldan, președintele PSD al Consiliului Județean Suceava, a notificat una dintre societățile responsabile cu deszăpezirea pe drumurile județene, Florconstruct SRL, pentru “modul defectuos în care și-a făcut treaba pe anumite tronsoane de drum”.
Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a transmis reprezentanților societății că “nu vom deconta intervențiile făcute astăzi (22 noiembrie – n.r.), în intervalul orar 7.00 – 12.00, pe DJ 177C Păltinoasa – Valea Moldovei, DJ 209D Dărmănești – Negostina – Siret și DJ 291A Zvoriștea – Zamostea – Siret.
Pe aceste drumuri au fost înregistrate blocaje rutiere, precum și evenimente rutiere, ca urmare a lipsei de intervenție din cauza defectării utilajelor din dotarea societății”.
Șoldan nu a spus la cât se ridică valoarea intervențiilor nedecontate.
În schimb, a ținut să mulțumească reprezentanților Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență și colegului de alianță, prefectul Alexandru Moldovan (PNL) pentru “modul în care s-au implicat pentru a evita și alte situații nedorite pe drumurile din tot județul”.