Ieri, în jurul orei 5.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus s-a prezentat, pe sensul de intrare în România, un cetățean ucrainean în vârstă de 39 de ani.
Acesta conducea un ansamblu rutier format din camion și semiremorcă, ambele înmatriculate în Ucraina.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate de către polițiștii de frontieră, s-a constatat că atestatul de competență profesională nu îndeplinea condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.