Militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului voluntar pentru situații de urgență Vadu Moldovei, au intervenit astăzi, 13 decembrie 2024, la ora 07.05, cu 3 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Oniceni, comuna Forăști.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 8:30.
A ars construcția anexă, din lemn, acoperită cu carton bituminos. Din interiorul construcției, au ars aparate electrocasnice (două frigidere, un congelator și un televizor), obiecte rustice artizanale și altele. Flăcările au degradat elemente de tâmplărie din PVC dintr-o laterală a casei de locuit, respectiv, trei ferestre și o ușă.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit și restul construcțiilor din gospodărie, cu bunurile aferente.
Pompierii au transmis un mesaj populației pentru ca astfel de evenimente să fie evitate:
“Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, vă recomandăm să:
– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;
– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
– verificați periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
– nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrică respectând indicaţiile producătorului.”