Având în vedere adresabilitatea în creștere, societatea Transport Public Local Suceava va înființa linia 9 pe ruta Teatrul Matei Vișniec – Catedrală – Curcubeu – Mobilă – Obcini flori – Școala Gimnazială Ion Creangă – strada Făgărașului – Dealu Vechi – Dealu Crucii – Castelul de Apă Șcheia – strada Ion Irimescu – Corduș – Școala Ion Creangă – Obcini Flori – Mobiă – Curcubeu – Nordic – Catedrală – Teatrul Matei Vișniec.
Această linie va fi introdusă pentru a prelua o parte din pasagerii care acum folosesc traseul 6 Universitate – Campus universitar 2 Moara, mai ales în perioada anului școlar și universitar.
În schimb, având în vedere cererea scăzută, TPL va renunța la linia 8 din oraș spre Aeroportul Ștefan cel Mare Salcea.