În Pastorala de Crăciun, în afara considerentelor de ordin religios, Calinic – arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților face o scurtă referire la partea financiară.
“Cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului lui Iisus, vă doresc ani mulți și buni, cu sănătate și sporite împliniri, însoțite de mulțumiri aduse ctitorilor, donatorilor, binefăcătorilor și înzestrătorilor sfintelor biserici din eparhia noastră, precum și celor care au contribuit la realizarea picturii în tehnica mozaic a Catedralei Mântuirii Neamului, cu rugămintea de a continua susținerea acestor lucrări și în viitor, autorităților locale și centrale, foste și actuale, instituțiilor de învățământ și așezămintelor sociale, mai ales în acest an comemorativ al pastorației și îngrijirii bolnavilor, precum și celor care au inițiat, aprobat și finanțat proiectele care vizează monumentele UNESCO din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților”, spune Calinic.
Poate că nu ar fi lipsit de interes dacă, în spirit creștinesc și civic, Calinic ar detalia aceste donații și investiții…