Astăzi, pompierii militari au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ, la un incendiu în localitatea Frasin. Flăcările se manifestau generalizat la o anexă gospodărească și s-au propagat și la acoperișul casei de locuit.
Pentru optimizarea intervenției a fost suplimentată tehnica cu două autospeciale de la SVSU Stulpicani și Cornu Luncii.
Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean, a preluat o victimă (bărbat) cu arsuri pe mâini și pe față, căreia i-au acordat primul ajutor medical și o vor transporta la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiului.
Au ars construcția anexă și bunuri din interiorul acesteia (mobilier, electrocasnice, scule, unelte, un ATV ș.a.), pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Au mai ars și s-au degradat acoperișul și podul casei, pe aceeași suprafață, precum și elemente de construcție – tavane, pereți, pardoseli și tâmplărie (uși și ferestre), dar și alte bunuri materiale din interiorul locuinței.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un cablu (electric) defect.