Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunțat despre faptul că o persoană care ar fi posibil înecată în râul Moldova, pe raza localității Băișești, comuna Cornu Luncii.
Persoana a menționat că pe malul apei se află un cal și o parte dintr-o căruță, care aparțin persoanei căutate, restul atelajului hipo fiind vizibil în albia râului.
Pompierii militari, cu modulul SMURD, un autocamion și o barcă pneumatică, au ajuns la fața locului și împreună cu polițiștii au început căutările persoanei dispărute, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani.
Trupul bărbatului căutat a fost identificat în albia râului, iar cu ajutorul unui utilaj, pompierii au ajuns la acesta, l-au recuperat și l-au adus la mal, unde s-a constatat decesul la ora 17:30.