Cantautorul Mircea Baniciu (75 de ani) va susține, pe 9 martie, concertul „Eşarfă în dar” la Casa de Cultură Suceava.
El va efectua, între 27 februarie-24 martie, un turneu național în Timisoara, Oradea, Cluj Napoca, Sibiu, Piatra Neamţ, Suceava, Iaşi, Piteşti, Râmnicu Vâlcea și Bucureşti.
“Proiectul „Eșarfă în dar” rezumă cariera lui Mircea Baniciu, trecând prin toate etapele importante: perioada în care a intrat în atenția și inima publicului ca solist vocal al trupei Phoenix, cea în care s-a identificat cu Pasărea Colibri, repere ale perioadei de creaţie cu Pasărea Rock şi cele din cariera solo, asamblate într-un spectacol audio-vizual de excepție.
Pe scenă îi vor fi alături colegi de breaslă atât din zona de folk-rock, cât și din alte direcții muzicale.
Cu 20 de albume, peste 100 de melodii compuse, peste 50 de ani de carieră, 4 trupe și solistică, cu melodii devenite hit-uri și reinterpretate la nivel național și internațional, Mircea Baniciu este cea mai proeminentă figură și cea mai bună voce a folk-rock-ului românesc”, transmit organizatorii.
Biletele au prețuri între 127 și 190 de lei.
BEATRICE OȘEAN