Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, vrea să îl pensioneze pe președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, dar curajul de lider nu îi permite să își atace șeful, deocamdată, decât printr-o slugă fidelă sau printr-un text cu apropouri jenante. Și hai să le enumerăm:
- Balan l-a băgat în față pe penibilul primar de la Putna, Gheorghe Coroamă, cel care a impresionat partidul doar prin traseism și rezultate mediocre la ultimele alegeri (semn că Bălan săpa de mai de mult groapa altuia) și care a trimis un comunicat împotriva lui Flutur doar unei părți a presei. Reacția? Flutur a fost confirmat la șefia organizației județene sub privirea bleagă a lui Balan, care a aplaudat și, apoi, și-a lins rănile într-o crâșmă cu fidelii, unde a decretat că el îl va înlătura pe dictatorul Flutur. De ce a tăcut Balan în partid, dar a fost vocal la șpriț?
- . Azi, același curajos Balan s-a decis să atace pe pagina lui de socializare cu un text scris de altcineva (erau prea multe acorduri pentru el!) și în care nu dă nume, doar vorbește despre “secte” care, prin înlocuirea gurului, cel care conduce secta, se pot transforma in institutii democratice frecventabile, capabile sa se dezvolte și să aducă prosperitate zonei unde isi desfășoară activitatea”. Bravo, dom’ deputat!
Balan sare cu apropouri la jugulara lui Flutur: “Gurul, conducătorul sectei, spune că doar el știe adevărul”. Și se plânge că șeful PNL Suceava îl numește interlop și traficant. Oare de ce?
În text, pretendentul la șefia PNL Suceava spune, tot de departe – atât a putut autorul plătit/neplătit (Balan știe)-, că potrivnicii lui guru (Flutur, bănuiesc eu) sunt interlopi, traficanți, cămătari. Oare de ce vorbește Ioan Balan despre asta? Deci Flutur îl numește pe Balan interlop, traficant și cămătar? Asta spune autorul, pentru că doar el este singurul opozant. Din crâșmă și de departe, dar singurul. Coroamă nu este opozant, este doar un interpus folosit. Oare să se ascundă ceva din ceea îi va arunca Flutur în față lui Balan la o eventuală confruntare directă?
PNL Suceava are nevoie de o schimbare, iar veșnicul numărul 2 Balan vrea o șansă. Gheorghe Flutur este, fără îndoială, un dictator care și-a creionat o camarilă în jurul lui și un stil de lucru care a adus rezultate cândva, dar astăzi pare terminat politic. Balan are și el o ceată de zmei hrăniți cu jar invizibil, dar și cu metode gen Coroamă și cu zero carismă de lider. De altfel, Balan este lider doar atunci când face jocuri din umbră sau cumpără articole.
Cred că în ambele situații PNL Suceava pierde. Flutur și Balan sunt terminați politic, doar că nu au aflat încă. Ei trăiesc în cercurile lor închise: Flutur este un instituționalizat adoptat care se simte safe baricadat într-un birou plătit de stat, iar Balan e un individ care pupă combinațiile oriunde, pe stradă, la cafea, la barbutul discuțiilor de șușanea. S-au folosit unul de altul până au ajuns de nefolosit! Liberalii au nevoie de o schimbare adevărată, nu de o rocadă între Dictator și Manipulator! Așa că, nea Flutur, teteo Bala’, stânga-mprejur și patru ani de liniște că ne-am săturat de zgomot. Vă cheamă colegii dacă e..