La fel ca la fiecare 24 ianuarie, politrucii PSD și PNL din Suceava nu au ratat prilejul unei expuneri publice.
Ei s-au adunat, azi, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, au zâmbit larg, au strâns mâini în stânga și-n dreapta, și-au făcut cruci nenumărate în timpul slujbei religioase, au depus coroane de flori, au asistat la defilare și s-au prins în hora Unirii.
Primarul Vasile Rîmbu și președintele Consiliului Județean Gheorghe Șoldan au rostit scurte discursuri, în care au îmbinat elementele istorice cu referiri actuale.
Șoldan: “Astăzi, la 166 de ani distanță, suntem membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană, am aderat complet la Spațiul Schengen, călătorim fără vize în SUA și facem parte din cea mai mare și mai puternică alianță militară. Fiecare comunitate din România s-a dezvoltat cu fonduri europene, investițiile au atins niveluri record, iar România continuă să crească. În calitate de președinte al Consiliului Județean Suceava, îmi doresc să continuăm moștenirea marelui Cuza, de data asta prin unirea economică a Moldovei cu restul țării, prin Autostrada A7 și să vedem cât mai repede realizat tronsonul Pașcani – Suceava – Siret. Să modernizăm Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare, dar și toată infrastructura rutieră din județ, să creștem numărul turiștilor, să atragem investitori în județ și să creăm locuri de muncă mai bine plătite”.
Rîmbu: “Acum, la mai bine de un secol și jumătate de la acele momente, trebuie să ne întrebăm: de câte ori l-am dezamăgit pe Alexandru Ioan Cuza? Câți dintre liderii de astăzi mai dau dovadă de curaj și sunt capabili să ia decizii grele pentru binele comun? România de astăzi are nevoie, mai mult ca niciodată, de oameni care înțeleg că datoria unui lider nu este să privească spre trecut cu nostalgie, ci să construiască un viitor mai bun, mai drept, mai prosper. Fără unitate, fără solidaritate, fără decizii care să fie luate în interesul întregii națiuni, riscăm să ne pierdem în drumul nostru către progres. Mica Unire – acel prim pas spre Marea Unire de mai târziu – ne arată că fiecare generație are momentul său de alegere. Alegem să trenăm într-o stare de conflict și dezbinare sau alegem să fim uniți și să facem cu toții pași spre un viitor mai bun?”