Primăria Suceava condamnă “cu fermitate” actele de vandalism și mesajele antisemite apărute azi în centrul orașului, considerând că aceste manifestări “sunt inacceptabile și nu reflectă valorile comunității noastre, fiind o amenințare la adresa conviețuirii pașnice și a valorilor democratice”.
Primarul Vasile Rîmbu a transmis că „autoritățile locale au acționat prompt pentru a identifica și sancționa persoanele responsabile.
Poliția Locală a transmis cu celeritate toate indiciile obținute de la sistemul de supraveghere video către Inspectoratul de Poliție, care continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cine sunt vinovații.
TPL Suceava analizează înregistrările video din autobuze și de pe traseele acestora pentru a identifica suplimentar persoanele implicate, iar Serviciul Domeniului Public a intervenit rapid pentru a acoperi mesajele ofensatoare”.
Rîmbu a avertizat că “nu va exista nicio concesie față de cei care vandalizează fizic sau vizual spațiul public.
Toleranța zero față de astfel de fapte este imperativă pentru a menține ordinea și pentru a proteja integritatea comunității noastre”.