Astăzi, 2 martie 2025, o coliziune violentă între două autoturisme s-a produs pe raza localității sucevene Șaru Dornei
La fața locului au intervenit pompierii militari suceveni cu o autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD, împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În eveniment au fost implicate 6 persoane, dintre care două, un adult în vârstă de 36 de ani și o minoră în vârstă de 5 ani, au necesitat îngrijiri medicale.
În urma evaluării medicale, adultul a refuzat transportul la spital. Minora a fost preluată și transportată la spital de către echipajul SAJ pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.