Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, primește periodic tot felul de întrebări on-line.
Una dintre sesizări se referă la comportamentul unui preot din mediul rural și la un fapt mai puțin plăcut, petrecut pe 22 februarie la o biserică din județ: “Enoriașii sunt îngroziți ce li se poate întâmpla din partea acestui preot la praznice, panacide, dezgropăminți, înmormântări, cu Ajunul sau Boboteaza.
Sâmbăta, după veșnica pomenire, au fost foarte multe panacizi și coșuri.
El ne-a spus, cu glas răstit, că tot ce este pe masă acolo rămâne, iar din coșurile cu jertfă a pus totul în sacoșele lui, pentru că stătea în ușa la ieșire să nu poată ieși nimeni fără să ia el, am ieșit la mormânt doar cu paosul.
Pentru asta m-am supărat foarte tare și am încercat să-i spun că așa ceva nu este posibil.
Pur și simplu m-a sfidat cu un aer superior, râzându-mi în față.
I-am dat coșurile soțului meu și le-am scos în grabă, pe furiș mai degrabă și le-am împărțit în sat la niște bătrâni bolnavi.
Toată lumea pățește la fel în fiecare zi de pomană, de când a venit la noi în sat.
Vara trecută, o bătrână, a murit la copiii ei, au adus-o și au ținut-o, pe călduri de 30 de grade, o săptămână pe laiță în casă, că nu a vrut părintele să o primească la biserică.
Au căzut la înțelegere într-o săptămână, pentru că altfel mortul intra în putrefacție”.
Ca de obicei când îi sunt aduse la cunoștință aspecte neplăcute, Calinic are un răspuns laconic: “Sesizarea dvs. a fost trimisă inspectorului bisericesc, spre cercetarea celor semnalate”.
În spiritul creștinesc al dreptății și al respectului față de enoriași, poate că ar fi indicat ca rezultatul cercetărilor să fie făcut public, evident cu păstrarea anonimizărilor GDPR.
Altfel va pluti o mare umbră de îndoială asupra corectitudinii întâi stătătorilor Bisericii…