Lui Calinic, arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, îi sunt aduse periodic la cunoștință, on-line, diverse nemulțumiri ale credincioșilor.
Un localnic este supărat de amplasarea scenei și de tăierea mai multor copaci din curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava: “Îndrăznesc să vă adresez întrebarea la care așteaptă răspunsul o țară întreagă, care, atunci când o să se adune din nou în curtea mănăstirii la hramul din vară, o să stea în soare, orbiți de razele reflectate de scena suficient de încăpătoare: de ce ați distrus frumosul natural al curții mănăstirii?
Frumosul naturii care poartă amprenta Creatorului, cea a perfecțiunii, care nu va putea fi egalat de tot aurul adunat pe o scenă cât întregul județ.
Copacii care purtau în ei viul a sute de ani, care separau duhul monahicesc de lumescul orașului din jur.
Doar pentru o scenă imensă pentru un „public” nul, orientat cu spatele la răsărit…”
Calinic îi răspunde punctual: “Scena „cât un județ” din curtea mănăstirii nu îmi poate fi atribuită, fiind ridicată înainte de instalarea mea ca titular al acestei eparhii; structura incintei nu a permis probabil amenajarea ei în alt loc.
Așadar, pentru slujbele săvârșite afară folosim scena pe care am găsit-o în 26 iulie 2020.
Și copacii au suferințele lor și se usucă, iar atunci trebuie tăiați și înlocuiți.
Dar, dacă într-adevăr veniți la slujbe, ați observat că au rămas copacii sănătoși, fiind înlăturați doar cei al căror trunchi era afectat în interior.
Nimic din ce s-a tăiat nu a fost fără acordul instituțiilor în măsură să acorde avizele necesare.
Vă pot asigura însă că, după încheierea lucrărilor de renovare a așezământului monahal, întreaga curte va fi amenajată peisagistic”.
TEODOR PUȘCAȘU