- un kilometrul de drum va costa aproape 6 milioane de euro!
Gheorghe Șoldan (PSD), președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, a aruncat, azi, o nouă fumigenă politrucă, anunțând, cu emfază, “încă un pas important în proiectul variantei ocolitoare de la Fălticeni>.
De fapt, e vorba doar de obținerea tuturor avizelor, așa încât va mai curge multă apă pe Șomuz până când vor fi începute lucrările și încă și mai multă până când se vor finaliza.
De altfel, varianta ocolitoare a municipiului Fălticeni este o “poveste nemuritoare” pe care au promis-o, cu sârg, politrucii PSD și PNL timp de două decenii.
Foarte optimist, Șoldan a transmis azi că “traseul inițial al variantei ocolitoare traversa o arie naturală protejată din rețeaua Natura 2000 (primarul PSD Cătălin Coman nu știa acest lucru? – n.r.) , ceea ce ar fi generat blocaje majore în procesul de avizare și ar fi întârziat considerabil proiectul.
În urmă cu trei săptămâni, împreună cu primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman (!! – n.r.), cu echipa de proiectanți și reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași am propus (cine a propus, mai exact? – n.r.) o modificare a traseului pe segmentul problematic, astfel încât să evităm complet aria protejată.
Astăzi am fost informat oficial că toate avizele necesare au fost acordate, ceea ce înseamnă că putem trece la următoarea etapă: obținerea finanțării și demararea licitației pentru execuția lucrărilor (există termene? – n.r.).
Lungimea finală a variantei ocolitoare Fălticeni este de 8,29 km, traseul fiind situat în proporție de peste 90% pe teritoriul administrativ al municipiului Fălticeni, iar restul pe raza comunelor Fântâna Mare, Baia și Rădășeni.
Acest proiect a fost inițiat încă din 2010, dar a rămas blocat din lipsa finanțării (ce guverne se fac vinovate de lipsa finanțării? – n.r.).
Valoarea estimată inițial a fost de 201 milioane de lei, iar după actualizarea din 2019, costul a crescut la 238 de milioane de lei (aprox. 47 de milioane de euro – n.r.)
Proiectul prevede 3 intersecții giratorii, un nod rutier, 4 pasaje rutiere și 2 parcări”.
Prevedem că, în viitor, la orice schimbare a proiectului, oricât de mică, președintele-copil al CJ Suceava nu va ezita să se “bată cu cărămida în piept”…
Click mai jos pentru a citi articolul integral:⤵️
DAN PASCARU