Asemeni predecesorului său, baronul Gheorghe Flutur (PNL), președintele-copil al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan (PSD) se împăunează cu proiecte cu care nu are nicio legătură.
El a anunțat că “în perioada imediat următoare” va începe modernizarea DN 2H, pe tronsonul Rădăuți – Gălănești – Vicovu de Jos, pe o lungime de aproximativ 15 kilometri.
De fapt, nu Șoldan, ci Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a emis ordinul de începere a lucrărilor.
Dar asta nu l-a împiedicat pe șeful CJ Suceava să se “bată cu cărămida”: “Drumul va fi reabilitat prin turnarea unui covor asfaltic complet nou, termenul de finalizare fiind sfârșitul lunii iunie 2025.
Chiar dacă nu este un drum aflat în administrarea Consiliului Județean (corect! – n.r.), mă interesează starea întregii infrastructuri rutiere din județ”.
Exact aceeași abordare demagogică o avea și Flutur, pe atrunci Șoldan criticându-l aproape zilnic.
DAN PASCARU