Inspectoratul Școlar Județean Suceava a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise ale examenului de evaluare națională.
Situația statistică generală arată că, dintre cei 6.621 de elevi prezenți la ambele probe, 4.584 elevi (69,23%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5, dintre care 1.378 cu medii între 5-5,99; 1.174 cu medii între 6-6,99; 1.082 cu medii între 7-7,99; 754 cu medii între 8-8,99, 194 cu medii între 9-9,99 și 2 cu media 10 (Școala Gimnazială Nicolae Labiș Mălini și Colegiul Ștefan cel Mare Suceava).
În anul școlar 2023-2024, procentul mediilor peste 5 a fost de 60,45%.
La proba de limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5- 4342 elevi (65,7%) dintre 6.608 prezenți, dintre care 1143 cu note între 5-5,99; 1019 cu note între 6-6,99; 967 cu note între 7-7,99; 856 cu note între 8-8,99, 353 cu note între 9-9,99 și 4 cu nota 10.
În anul școlar 2023-2024, procentul notelor peste 5 a fost de 77,49%.
La proba de matematică au obținut note peste sau egale cu 5- 4891 elevi (74,27%) dintre 6.585 prezenți, dintre care 1.332 cu note între 5-5,99; 1.398 cu note între 6-6,99; 1.232 cu note între 7-7,99; 698 cu note între 8-8,99, 219 cu note între 9-9,99 și 12 cu nota 10.
În anul școlar 2023-2024, procentul notelor peste 5 a fost de 39,97%.
BEATRICE OȘEAN