Pe 29 martie, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a organizat, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar, cea de-a XIV-a ediție a concursului interjudețean pentru liceeni „Student pentru o zi”.
Această etapă, destinată claselor a XII-a, a reunit aproape 500 de participanți (elevi și profesori coordonatori) din licee și colegii din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Neamț și Suceava, oferind elevilor oportunitatea de a trăi o experiență inedită, într-un context competitiv, în campusul USV.
„Student pentru o zi” s-a desfășurat sub forma unui concurs individual, la 18 discipline din domenii diferite.
Pe parcursul zilei, fiecare elev a fost student la USV, intrând în sălile de curs, vizitând laboratoarele moderne, dotate cu echipamente performante, precum și baza sportivă disponibilă în campusul USV.
De asemenea, elevii și profesorii au mâncat la Cantina USV, au discutat cu universitari suceveni și cu studenți de la mai multe facultăți.
Studenții USV au oferit oaspeților două programe artistice: spectacolul de teatru „Ordinea în care a plâns Ruxandra” și un concert de muzică folk.
Profesorii coordonatori au participat la workshopul „Starea de bine a profesorului”, organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră USV.
Premiile oferite au constat în certificate de agrementare prin care elevii claselor a XII-a care au obținut premiile I – III sunt scutiți de plata taxelor de înscriere şi înmatriculare pentru concursul de admitere la programele de studii ale USV, în anul academic 2025-2026.
De asemenea, elevii câștigători ai premiului I sau II vor fi admiși fără taxe de școlarizare la programele de studii asociate domeniului pentru care au obținut certificatul de agrementare.
Toți elevii cu Certificat de participare în anul academic curent la concursul „Student pentru o zi” vor beneficia de reducerea taxei de înmatriculare la orice program sau formă de învățământ.
Etapa pentru elevii clasei a XI-a a acestei ediții a Concursului „Student pentru o zi” se va desfășura pe 17 mai a. c., iar echipele se pot înscrie până pe 5 mai, urmând instrucțiunile și informațiile disponibile pe site-ul concursului: https://1zi.usv.ro/.
BEATRICE OȘEAN