O delegație a Consiliului Județean Suceava a efectuat, în perioada 26–29 martie, o vizită oficială în regiunea Schwaben (Germania), la invitația președintelui Consiliului Regional Schwaben, Martin Sailer.
Vizita a avut ca scop consolidarea parteneriatului între regiunile Schwaben (Germania), Suceava, Mayenne (Franța) și Cernăuți (Ucraina) și participarea la lansarea cărții aniversare prilejuită de împlinirea a 22 de ani de la prima ediție a proiectului internațional “Patru Regiuni pentru Europa”.
Din delegație au făcut parte vicepreședintele CJ Suceava Stelian Simerea (conducătorul delegației), administratorul public al județului, Cezar Ioja, consilierul superior Corina Derla (Serviciul Diaspora, Parteneriate Externe și Protocol), consilierul personal al președintelui Gheorghe Șoldan, Sergiu Rusu și consilierul județean Iulian Darabă.
Consiliul Județean a informat că “programul vizitei a inclus întâlniri instituționale cu conducerea Consiliului Regional Schwaben (ce subiecte au fost abordate? – n.r.), sesiuni de lucru cu partenerii europeni (în ce domenii? – n.r.), vizite de documentare și participarea la prezentarea volumului aniversar dedicat celor 22 de ani de cooperare între cele patru regiuni.
Delegația suceveană a fost primită la Institutul Bucovina din Augsburg, unde în prezența comitetului director, reprezentat de prof. dr. Juergen Reichert (președintele Consiliului Regional Schwaben între 2003-2018) și prof. dr. Guenther Kronenbitter, s-au purtat discuții despre activitatea instituției înființate la 10 noiembrie 1989, dar și despre viitoare proiecte educaționale și sociale (fără exemplificări – n.r.).
În cadrul unei ședințe comune cu reprezentanți ai regiunilor Schwaben, Cernăuți și Mayenne, s-au stabilit detaliile organizatorice pentru cea de-a 22 ediție a proiectului “Patru Regiuni pentru Europa”, care va fi organizată în perioada 18-21 august, în Franța.
La eveniment vor participa peste 130 de tineri din cele patru regiuni, cu vârste între 15 și 17 ani, care vor fi implicați în activități sportive și culturale.
În premieră, alături de turneul de fotbal, se va organiza și un turneu de baschet feminin 3×3, precum și un atelier gastronomic cu tineri din toate regiunile.
Un alt subiect discutat a fost cel al ediției nr. 23, care ar trebui să aibă loc în 2026 și care, din cauza contextului de insecuritate din Ucraina, generat de război, nu va mai putea fi găzduită de Cernăuți.
În acest context, județul Suceava, prin vocea vicepreședintelui Simerea, și-a exprimat disponibilitatea de a organiza ediția din 2026, cu sprijinul financiar al celor patru regiuni partenere.
Evenimentul central al vizitei în Germania a fost lansarea volumului aniversar „22 de ani – Patru Regiuni pentru Europa”, în prezența a peste 100 de invitați care au contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea acestui parteneriat durabil.
Volumul cuprinde scrisori, fotografii și mărturii ale celor care au contribuit la succesul acestui parteneriat european”.
DAN PASCARU