Pompierii militari din municipiul Fălticeni au intervenit, astăzi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc de pe strada Filaturii din localitate. Focul se manifesta la o garsonieră de la etajul 3.
La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj de ambulanță SAJ.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ISU Suceava, au ars obiecte de mobilier, electrocasnice, textile și alte lucruri din imobil.
Pompierii paramedici SMURD au acordat în timpul intervenției primul ajutor medical proprietarului, care a suferit un atac de panică. După ce a fost stabilizat, bărbatul a refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar cauza probabilă a fost de natură electrică.